Florentia

IMG_8563
Daca la 1420, Brunelleschi reuseste sa construiasca asemenea minune de cupola vitruviana, parca iti da nadejdea ca si tu iti poti termina licenta.

IMG_8657

IMG_8517
When you try to pull that Clint Eastwood badass vibe, but all you can think of is coffee.
IMG_8635
Treaba asta asta nu alimenteaza deloc frica, ma simt in siguranta, ca un fetus, safe and sound.

IMG_8667

IMG_8528
I got my eyes on you.
IMG_8573
Cand pare ca zambesti, dar, de fapt, ii spui maica-tii sa focalizeze mai repede ca ti-au inghetat si visele.
IMG_8594
Te gandesti ca era un timp cand oamenii investeau acelasi pathos in detaliu cat si in intreg.

IMG_8595

IMG_8634
David – Michelangelo
IMG_8649
Ponte Vecchio
IMG_8686
Peste drum de Palatul Pitti, cum te duci spre Ponte Vecchio, treci pe langa o cladire in care a locuit, o perioada, scriitorul rus. O placa de marmura ne spune că acolo a căpătat trup prinţul Mîşkin. I fangirled.

IMG_8621 IMG_8626
IMG_8637

Vazute de-a lungul Galeriei Uffizi:

 

IMG_8639 IMG_8641 IMG_8642 IMG_8643

IMG_8664 IMG_8676 IMG_8685

Atitudini epatate

a poza= A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata.       

       Asta ne spune dex-ul. Ei bine, suntem niște narcisiști care-și alimentează cultul personalității măcar o dată pe săptămînă. Mă gîndesc ce-ar fi spus Ceaușescu despre Facebook. Să fi fost oleacă gelos sau leșinat pe canapeaua din Casa Poporului de fericire, datorită diareei de informații virtuale?

      Dacă nu v-ați plictisit încă de Italia, iar o voce, nu schizoidă, îmi spune că da, mai împărtașesc ceva poze. De cele mai multe ori sunt frustrată că mă concentrez mai mult la relizarea fotografiei, setari și toate drăcoveniile, decît la obiectul în sine fotografiat.Dacă nu-mi iese ceva bine mă agit ca o rîmă sub pămînt și scot peri albi oricui e în raza mea de deșertare.

Pierd multe din cauza asta, prezentul de cele mai multe ori. O cale de mijloc trebuie cautată tot timpul și cea mai apropiată cafenea.

Enjoy!


i
Pisa
iii
Montecatini
ioo
Îmi admiram papucii de Dorothy din Oz
iiii
Montecatini și un italian contrariat
io
Eu, gîndindu-mă daca am facut setările ok la DSLR, în San Baronto.
IMG_7523
Vinci
ioana
Iubirea mea de dimineață. Bine, și prînz. Poate cîteodată și de seară?
ion
Bebici cu fundulețe delicate împietriți în Pisa.
ionik
Brelocuri cool de la indieni.
ii
Țineam camera șui.

Un lucru interesant în legatură cu turnul este că, pentru a-i putea menține poziția s-a scos pămînt din partea de N, astfel el rămînînd stabil.

wpid-zbguajfv5m

Sublimul și Nicki Minaj

         cheile-bicazului-1 Traversam cu taică-miu Cheile Bicazului săptamîna trecută și se lăsase dintr-o dată o tăcere profundă în mașină. Ce sentimente îți poate provoca măreția naturii, Doamne, îți lasă un gol în stomac cînd te vezi atît de sfrijit la poalele stîncilor. Nici radioul nu mai zbiară. Delia nu mai e beată, făcea notă discordantă. Un cațel mort pe marginea drumului sfidează esteticul cu pîntecul sfartecat. Ce dinți frumoși are.

Șerpuind printre munți, încă belind ochii pe fereastră, se încheagă între noi o discuție lejeră despre lumea asta mare. Da, lejeră ca elasticu’ de borcane.

Băi tati, stau și mă gîndesc, acum chiar că nu e totul numai ideatic, ci și empiric. Vedem și suntem prezenți în acest happening, în această măreție. Scoatem continuu exclamații, urlăm de fericire ca niște sălbatici(menționez că strigătele lu tata au cu indulgență filială, 30000 Watt), poate că aia-i latența ce trebuie să se manifeste. Stai, că nu ma refer la uga-uga și vin și te mușc de ureche, ma refer la omul ăla a lui Rousseau, ăla în starea naturală, cu sentimentele primare neîntinate.

Ținîndu-l într-o peșteră, fără să vadă soarele, avînd doar lumină, oare cum se manifestă atunci când va ieși și se va izbi de cerul înstelat. Ce trăiri îl vor încerca cînd va vedea munții înveșmîntați cu văgăuni năpădite de muschi sau dezlănțuirea tenebroasă a furtunii? Cred că fel ca noi.”


Rațiunea umană e încă pură în fața acestui Univers, orice om, cu orice condiție se înfioară. David Hume spunea că e nevoie și de o sensibilitate să rezonezi la frumusețea unui lucru. Întradevăr, al unui lucru, al unei unelte făcută de o ființă limitată. Fiecare poate ajusta percepția celuilalt dacă nu se mulțumește cu propria trăire. Io îți zic că îmi plac șoșonii, dar iaca ție nu, și atunci mă oftic și dăi și dăi să te conving că-s fără doar și poate niște șoșoni fantastici. E pur subiectivism totul.

Forma amorfă, dureroasă, teribilă reprezintă natura în forma ei cea mai frustă care depașește cu mult contrafacerile ridicole ale gradinilor nobiliare”. E impact direct și îți zdruncină sufletul. Io cînd am ajuns zilele trecute în Cluj ,am luat-o pe Bisisica (bicicleta mea) și am străbătut straduțele înjurînd cu zîmbetul pe buze bolovanii pietonali de pe pistă. În apărarea mea, eram într-un dubios extaz. Aer rece și curat prin părul meu de amazoană vitează, luminător auriu pe boltă, porumbei cu ale lor creiere mici, toate mă fericeau indirect.

Așadar, așezînd ființa aceea în fața oceanului, iar lîngă avînd orice invenție omenească, o pictură de Jackson Pollock, un karambit sau mai știu io ce, zic că e ușor de premeditat ce-i va umple inima de grandoare. În celelalte nu poate vedea frumusețea sfîșietoare, nu are instrumentele și mijloacele necesare. Suntem învățați de prunci ce e frumosul și cum să ne raportăm la el, deci după, în mare parte avem ceva predefinit în noi, o grilă prin care trecem toate acestea. Cu cît înaintăm în viață și ne orientăm privirea spre alte idealuri acumulăm informații și ne construim gusturi. Pur și simpul ne cizelăm diferite tipuri de sensibilitate. Urîtul se găsește numai în sfera de influență a frumosului, caracterizat astfel de ființa subiectivă.

Mă uit printre pozele făcute în Firenze la Galeria di Uffizi și coroboram cele spuse mai sus cu admirația și amuzamentul provocate de operele de artă de acolo. Îmi amitesc cum mă plimbam printre sculpturi de secol I, II și acestea judecate, interpretate și caregorizate drept urîte sau frumoase. Sartre zicea ca morții sunt pradă celor vii, eu cred că totul este pradă celor vii.

Mă bușise rîsul în fața unora, iar o senescentă îmi arunca priviri, parcă voind să mă articuleze cu o crenguță. Ea nu știa ce procese cognitive se desfășoară în mintea mea, ce asociații grotești, toate mulțumită lui Nicki Minaj.

Involuntar gîndeam, oare ce ar spune dînsa? Cum o inspiră toate acestea?

Așadar, ar fi jignitor din partea mea să nu vă înfățișez contemporaneitatea acestor monumente.

1443969835136
“Hey, you, jump in this ride / It’s real nice, and slippery inside.”
1443969882611
Got some dirt? Brush it off.
12112953_1704005299820891_818391526_o
Gun in my purse, bitch I came dressed to kill
12116350_1704005273154227_1561181234_o
I could be stayin’ alive, but I’m on some dumb shit.
12116253_1704005356487552_711867698_o
If you want it then you better put a ring on it.
1443970088876
Hoes is so crusty, these bitches is my sons And I don’t want custody
1443969923798
My Anaconda don’t want none unless you got buns hun
1443970138788
Yo, hold up, I need my nails done too. What? I got a ding-dong?
1443970164072
I’ve been drinking, I get filthy when that liquor get into me.
1443970265059
No right hand, but I got my left finger.

    

1443970235610
He toss my salad like his name Romaine, and when we done, I make him buy me Balmain

wpid-zbguajfv5m

See you tomorrow with more photos from Italy.

Despre găurile negre din Italia și meditațiile pseudokantiene

Despre găurile negre din Italia și meditațiile pseudokantiene

E luni, plouă și-s nostalgică. De asemenea, știi că ești prea plictisită cînd îți dai o singură mînă cu ojă și realizezi asta după o oră.

Unde-i soarele meu iubit? Dăăă, în același loc, știu  de la Copernic că ne rotim.

Acum două zile eram în Italia și scriam…

” Şi te întrebi : unde au dispărut visurile ? Şi, clătinînd din cap, îţi răspunzi altceva : vai, cum zboară anii! Şi iar te întrebi : dar cu anii tăi ce-ai făcut ? Unde ţi-ai înmormîntat vîrsta cea mai frumoasă ? Ai trăit, nu ai trăit ? Ia seama, îţi şopteşti singur, observă cum peste lume se lasă frigul. Vor mai trece încă ani şi ani, şi după ei va veni singurătatea cu chipul ursuz şi schimonosit, apoi — în cîrji — se va ivi tremurătoarea bătrîneţe şi după acestea — amărăciunea, tristeţea. Va păli puţin cîte puţin lumea încantătoarelor tale fantasme, se vor ofili visurile tale şi se vor scutura ca frunzele galbene de pe copaci..” -Nopți albe

Dostoevski e cel mai bun psiholog pe care-l știu și mă înfioară acuratețea și finețea însemnarilor sale. Io am oroare de bătrânețea cu odoarea ei de brocoli fiert și împovărată cu tristeți găunoase. Când știm că am depășit cu viteză fară să ne uităm pe fereastă, perioada cea mai îmbietoare a vieții noastre? Până acum am scris în mașină, încruntată în telefon fără să casc gura în stânga si-n dreapta. Am lăsat în urmă tărâmurile lui da Vinci și întinderile cu maslini.IMG_7486IMG_7492

IMG_7448

Mi-aduc aminte de satinul pastel al cerului care-i obscura opera lui Michelangelo și eu mă gândeam cum ar putea cineva alătura cuvintele într-atat încât să creioneze măcar adiacent cu realitatea, minunea din față mea. Am aflat si cum se numeau copacii majestici care țineau panorama în brațe cu imensele coroane. Pini. Fucking pini. Și România are pini da’ nu dinăia. Azi, moșnegii sforăitori de la bar nici nu mă mai călca pe nervi. Unu’ îmi face cu ochiul de parcă știe ca plec, îi arunc un zâmbet constipat.IMG_7433  

Mi se pare extraordinar cum ajunși în Italia oamenii sunt mai hipnotizați și atrași ca într o gaură neagră de magazinele chinezești cu totul la 1 euro decât de clădirile seculare. 


Asta e și o slăbiciune de-a mea, ca scobitul în nas. Pe bune, mi-e ciuda pe mine, rasa asta galbenă e ca stafilococul auriu. Când le văd hiperventilez și mă simt că-s Kardashian în La Rinascente.


Analizez scrupulos fiecare produs, căni, forme de brioșe, clămițe cu sclipici și simt nevoia impulsivă să le am. Am cu siguranță nevoie de ele. Pixul ală cu gel nu-i deloc ca celelalte cinci de acasă. Sincer. Treizeci de minute am făcut slalom printre chinezării. Am ieșit cu un lipici și o pensetă. Niciuna nu functionează, știam asta în adancul sufletului. Am crezut că-mi trebuie. 


1443437384526 Mă ia cu panică atunci când ajung într-un oraș nou. Am mai vizitat Firenze, dar rămâne tot timpul tăinuit și-l redescoperi constant. Cobor din tren și-mi vine sa alerg, gen să galopez spre cea mai apropiată cafenea. Dar nici nu știi cu ce să începi, unde să te uiți, cât să te uiți pîna vei putea fotografia mental locurile pitorești.
Cum aș putea să absorb enormitatea fluxului de informații, imagini, sunete, să fiu într o stare de trezvie constantă să conștientizez cu adevărat unde sunt? Dacă pierd tot timpul ceva? Dacă am ratat unele picturi din Uffzi la fel ca oportunitățile din viața mea? Însă eu sunt din cei care gîndesc și, desfăcînd hîrtia argintată/ banala/ foiță de staniol,/Arunc totul pe jos, cum am făcut și cu viața mea zicea minunat Pessoa. Dumnezeule, peste câte opere de artă mi-am aruncat privirea. Nici macar nu știam la ce să mă uit, ce să analizez. Privirea ? Umbra din spate? Simetria? Simbolurile? Nimic? Poate doar trebuie să mă minunez și să nu mai pun întrebări. Ei bine, asta realizezi după. Multe le realizezi după, cum că feciorul din clasa a 4-a care te lovea, chiar nu te plăcea, iar tu creadeai că nutrește o dragoste profundă defulată prin agresivitate. Sau că nu era deloc necesar să țipi la maicăta care te iubește ca ochii din cap.1443437646123

          Sentimentul frumosului stârnit în noi independent e ceea ce numea Kant placerea dezinteresată. Adică dacă io pe persoană fizică m-am.minunat instant când am văzut tablourile lui Gertado delle notti din care izvora o lumină caldă de lumânare, n-am fost constrânsă de nimic. Spiritul mi-e ca un fluture ieșit din crisalidă. Dar germanul mai spune ceva despre sublim în care el vede puterea și frumusețea indefinibila a Naturii. Io îi spun Dumnezeu. El dezvoltă o teodicee estetică unde existența răului nu anulează sau periclitează ordinea pozitivă. Să fie rău cât o fi, energii și alea-alea, brânză rămâne sărată, adică soarele tot strălucește. Scânteierea stelelor de acum două zile când le priveam, gratifică iubirea ce le contemplă de pe Pământ, la fel cum și stâncile ne pândeau în lumina aurie și sfioasă de după ploaie. Parcă sublimul zbiară continuu la noi: “Băi, alo, tu ăla! Da, tu. Iar îți regreți ziua și ai mutra aia de lămâie stoarsă. Mă mai vezi și pe mine? Nu? Copacii-s blânzi azi, iar tu miroși a pătrunjel.” Și iubirea e mai lipicioasă și mai dulce pulverizată pe străduțe mici, prin cafenele și prin parcuri. E superfluu să scrii despre iubire după ce ai fost în Italia. Cred că și ăsta e sublimul. L-a omis Kant.IMG_7864


Aș străbate lumea-n lung și-n lat pentru tot restul zilelor mele, dar cică nu așa funcționează viața. O să încerc să demonstrez contrariul. Sunt visătoare, nerealistă și după cad în deprimare(dar mă uit la filmulețe cu bebeluși care cad în cap și-mi revin, ca un yo-yo).  Revenind la lucrurile serioase, vă aștept pe blog pentru partea a doua: Contemporanitatea sculpturilor antice în stilul interpretei de muzică , Nicki Minaj.

ck   lIMG_7329catsIMG_7371

IMG_7606

IMG_7601

large

All photos are mine.

West New York or how to calm the fuck down (Part II)

West New York or how to calm the fuck down (Part II)

Extrăgându-te din jungla organizată, inima își reglează bătăile și sufletul se eliberează de anxietate. Priveliștea din West New York, de cealaltă parte a râului Hudson, este impresionantă. Surâd mii de lumini, înălțimi, forme și dorințe pulverizate în eter, fiecare dorind să se materializeze în “Visul American”, le simți atât de concret și rămâi uimit. În primele zile am stat în centrul New Yorkului,  încercând să nu mai fiu o paria și să-mi construiesc o pararealitate cum că aș fi a șasea prietenă a celor din Friends, am subzistat printre taxiuri galbene, printr-o viață în plină mișcare, un fel de stricto sensu perpetuum mobile, because that city never sleeps.Adorm cu privirea țintuită spre lumini…nici stelele nu se mai văd.
image
image

Razele călduţe mi-au încălzit obrajii, iar ochii mijesc leneși spre lumină și colţurile buzelor se arcuiesc inconștient, făcându-mi inima să tresalte și să lase un suspin de uimire. Nu-i ca la Bacău. Avem mai puțini zgârie-nori.
E priveliștea pe care o vezi pe marile ecrane și casc gura în zare avand sentimente contradictorii. Distanța e un bun atenuaor, căci mă simt precum un spectator ce ar vrea să critice cu acribie, dar de pe scenă i se face cu ochiul. Vaporașele își pun motoarele în mișcare, jos, iar de-a lungul râului se aleargă într-o feerie de pofte de a trăi.

Continue reading “West New York or how to calm the fuck down (Part II)”

Tzara, dileme și damf de New York (Part I)

 IMG_7099 Azi, fereasta nu mă răsplatește deloc. Aerul rece mă izbește violent în pomeți și, ciudat, mi-am adus aminte de interviul  acordat de Tzara lui Ilare Voronca. Textul e redactat atat de poetic și delicios încît o frîntură de frază parcă se potrivește precum o piesă de puzzle panopticului din fața mea. Căci calea ‘ca un șorț, se umflă în bătaia vântului și pasul suge – ce bomboana de mentă! – sânul acestei dimineți.’

Zîmbesc. cats

Cafetiera țipă metalic pe aragaz. O linguriță de zahăr. Mmm, cum să-mi îndulcesc altfel voluptatea asta de cafegiu? Iubesc dimineața. Headerul blogului e șugubeț. Îmi trimite mesaje subliminale din cealaltă parte a oceanului. Și retrăiesc…


o

Am ajuns în Central Station , New York, în metropola care îți poate împlini visurile pe care le ai doar în virtualitate, târându-mi sfârșită bagajul. E un clișeu și da, reiteram ideea. Subiectiv, totul mi s-a părut  un simulacru, de la clădirile de sticlă  ce par că se sfârșesc în ceruri, dar nu îți incanta inima, ci doar văzul, la mâncarea ce satisface mediocru papilele gustative și care te face să dai mulțumiri țarinei în care te-ai născut, că te-ai desfătat în tainele bucatelor. Straniu, aici, în “Noul Amsterdam” am simțit cum s-a prăbuşit un ideal, o percepție, o himeră alimentată perpetuu de diverse mijloace de informare, filme, seriale etc. îngurgitate de-a lungul anilor. Reper mi-a fost întotdeauna o Europă viguroasă, precum o grilă prin care am trecut diverse forme de cultură și civilizație, de aceea sunt ușor iritabilă și mai caustică. Și deja simt în ceafa privirea muștruluitoare a chinezului din Itinerarii spirituale, care mi-ar șopti: “ Voi și gloriile voastre, barbarie atent organizată…trăiţi numai din fantasmele trecutului “. Nu l-aș contrazicei

Aglomerație, lumini, claxoane, hotdogi aburinzi și mozaic de limbi. Parcă-s  în Cartea Facerii și-s martoră la construirea Turnului Babel, minus tipul în leotard pastel. Times Square, centrul cel mai notoriu al lumii mă decepționează, simțul olfactiv fiindu-mi lezat violent, privind străduțele sordide și aglomerate, ca-ntr-o piață de mahala fandosită. Liniștea îmi este confiscată… mă simt stingheră și nelalocul meu printre toți corporatiștii și turmentații fascinați de sclipiciuri hipnotizante. Am păşit în frenezia celor care-și cronometrează timpul, având cafeaua într-o mână și servietă în cealaltă, alergând nervoși printre mașini sau aşteptând tumultoși ambuteiajul matinal, deșănțat ca un cordon ombilical pe bulevardele orașului. Oamenii ăștia nu-și îngăduie momentul de “dolce far niente”, aș spune, caracteristic nouă europenilor, de a savura cafeaua liniștiți, într-o cafenea, citind, meditând gură-cască sau discutând. Meteahna mea, recunosc, e că tind să extrapolez multe deficiențe pentru a contura, sublinia și mâzgăli puternic dihotomia dintre cele două lumi.iii

Mă plimb pe o străduţă aparent insignifiantă, plină de comercianți ambulanți și gunoaie, dar îmi arunc privirea distrată în sus şi citesc: “Brodway”. Îmi mijesc ochii, crezând că nu văd bine. Mă uit în spate, nu vine nimeni, din față zăresc un domn și îl întreb:
” Is this the famous Broadway Boulevard?”
” Uhm, yeah, sure”
Rămând holbată la dânsul. La câțiva pași pe partea dreaptă este celebrul teatru, iar în colț stă un sărman cerșind, având agățat la gât un carton pe care scrie: “Please give me money for drugs. At least I’m honest”.  Mă gândesc la reclamele americănești a viselor cosmetizate băgate pe gât individului, și mă bușește râsul, ăsta e subtitrarea lor crasă.
Același sentiment de neprevăzut mă străbate și când aflu că sunt pe 5th Avenue, locul celor mai obscen de luxuriante magazine, frecventate de “la crème de la crème”. E străjuită de zgârie-nori neprimitori, care parcă te mustră pentru solda ta, făcându-te să te fâstâceşti, ocolind tiptil izmenitele prăvălii.

Soho are o batistă pafuită și pantofi lăcuiți și-mi face cu mîna. Am avut sentimentul unei întoarceri eşuate în secolul al XIX-lea văzînd clădirile cu scări exterioare în zig-zag, la poalele carora cafenelele elegante şi pudice își adulmecau elita la cafea şi la lectura proaspătului New York Times. Străbătut minuțios la picior, cu ochelari vizionari, l-aş fi elogiat…avea un iz vechi interbelic.

To be continued…IMG_356800 ii

ioanaioan  wiop ipp isss ppIMG_3132_CR2_embeddedIMG_3074_CR2_embeddedPhotos are all mine.

Stay tuned.

De veghe în lanul de spaghetti

bNB: La sfîrșit vă așteaptă zîmbind de la umbra abdomenului său italian stallion, Mariano di Vaio. Și baieți, dacă supraviețuiți primelor rînduri,  Alessandra Ambrosio, care nu-i italiancă, dar sună ca și cum ar fi trebuit să fie, se bronzează uleioasă precum o maslină.

Laitmotivul pozelor mele este întoteauna un espresso italian, cremos și fierbinte, căci, de, cum altfel? Mofturi! Cum să nu îți acorzi câteva minute de “dolce far niente”, când prima sorbitură din licoare are efect taumaturgic, în care îți schițezi mintal ziua şi măcar ideatic crezi că va fi plină de sclipici,căluţi pufoşi şi labradori stagnaţi în stadiul de trei săptămâni. De fapt, gândurile mele planează întotdeauna deasupra semnificantului “cafea”, fie că e reverie sau sau stare de Rem. Pe bune, mă culc gândindu-mă că dimineaţă o savurez languroasă.IMG_5103

.

Milano,Bologna, Firenze, Roma, Torino ș.a.m.d sunt locuri în care musteşte viaţa şi îţi accelerează pulsul atunci când simţurile intră în contact cu acea atmosferă integrându-te fără consimţire în povestea lor. Un panino cu prosciutto cotto, mozzarella şi rucolă îţi temperează ecoul surd ar stomacului şi un cappucino sets you on the right path pe trotuarele cu piatra cubică de pe la 1500. Oare ce-ar spune Petrarca sau Dante de lumea contemporană? Cât de sfidatoatar fi deosebirile ori cât de tulburător de inefabile ar fi similarităţile? Boccaccio n-ar fi surprins de licenţiozitatea stridentă, dar poate Michelangelo şi Leonardo ar rămâne sideraţi luând poziţia “Gânditorului” lui Rodin, de omul “nostru” universal.
Totul palpitează, transpiră, duduie de istorie, magie şi negri care vând ochelari de soare şi genţi. Certo, originale(sic!). Arhitectura unui oraş concentrează tot sufletul său, e aşa dulce dantelăria clădirilor, a fântânilor, de asemenea toate străduţele incurmezisate*, intime şi presărate cu pizzerii şi cafenele, printre care circulă Vespe colorate şi vioaie.
Fiecare colţişor tăinuieşte o istorioară, pe care o şopteşte oriscui atunci când îşi odihneşte ochii pe picturile baroce din catedtrale, când stă pe treptele muzeului, în proximitatea unei statui care l-ar fi făcut pe Vitruvius să jubileze, şi atunci când săruturile sunt mai tainice, noaptea, sub un “portico” clar-obscur iluminat.
Fiorul ce mă încearcă când ajung pe tărâmul italian, e inefabil. De la cadenţa cuvintelor, la rafinamentul ce-i înconjoară pe natali. Cu precădere micile comune sau localităţi în care încă pulsează spiritul secolelor XIV-XV şi te pomeneşti trangresand contingentul, undeva într-un al treilea spaţiu vrăjit. Brutăriile care-ţi îmbrăţişează simţul olfactiv, barurile presărate cu localnici simpatici de gălăgioşi, cuplurile sfioase îmbrăţişate pe bănci îmi produc de fiecare dată o căldură sufletească plăcută.

Reminiscenţele copilarilei din Italia încă îmi ajustează percepţia obiectivă asupra ei, căci ochii inocenței nu se aţintesc asupra murdăriilor lumii, fiind uimiţi doar de frumos, de soarele care străluceşte pe cupola unei basilici, de nisipul auriu care ramne între degetele picioarelor, de peştişorii fosforescenţi din miez de noapte din Calabria…sigur, şi de păpuşile Bratz.
Acum, am un conflict interior de fiecare dată când mă duc. Există o disonanţă asurzitoare pe alocuri, în neconcordanţă cu amintirile pufoase ce le-am păstrat, şi le-am şlefuit în funcţie de starea sufletească, ajungând diamante. Văd mizantropism, străzi sordide, suferinţa şi violenta gratuită şi mă îngrozesc. De înţeles, desigur acestea există oriunde, dar de ce aici? Am contracţii ventriculare premature când asociez cele două imagini mintale “atunci” şi “acum”, sau mai degrabă “cum-îmi amintesc-că-ar-fi-trebuit-să-fie” vs. “percepția-post-infantilă”.
Dar cerculeţele diafane de fum încă îşi măresc diametrul în văzduh, coduita italiană îşi mai păstrează eleganta cu amintiri desuete şi nu în sensul periorativ şi gustul de cannoli rămâne autentic doar în Pasticeria de pe străduţa aceea pitorească.IMG_3920_CR2_embedded
Italia, idilică şi deziluzionantă, paradisiacă şi decepţionantă, imperiu, război, Cicero, Leonardo, Raphael, imigranţi, rasism, espresso. Mi-am pus Renato Carosone “Tu vuò fa’ l’Americano”, cinic, nu? LOL, NU.IMG_4021_CR2_embeddedDCIM101GOPROIMG_3895_CR2_embeddedIMG_5092IMG_3955_CR2_embeddedabs-fit-hot-love-Favim.com-2598503Alessandra-Ambrosio1