Serendipity and still not enough

Now you stepped outside. You’re not sad nor happy, but there’s an aching pain in your chest. It’s like that state when you’re not awake, but not asleep either.

Plain. But still bothered. Like when you have a little pebble in your shoe. Fuck that pebble.

You put your earphones on and breathe in the warm scented summer air. Music blasts and connects the dots in your soul just like you did when you were little on the coloring books. You close your eyes and a flood of memories start to crash on your temples and emotions resurrect.

You frown and look down.
Why did I not have the courage? Why I couldn’t let go of my pride? Why try to impress people that don’t give a shit about me? Why does rejection have the opposite effect? Why do I think that if I’ll have an answer, it will gratify my ego? What if nothing will change?

I should’ve listened. Cared. Loved. Given. And other times I shouldn’t have. So many should’ve, could’ve. 

1097231_1401953066692784_193275830_o

So many personas you could be, various potential versions of you. But you still think you choose the worst one.. Constant voices whispering that you’re not enough. Never enough.

How can one continuously crave to be a whole spectrum of forms?  How can you express enough of what bottles in inside of you? It’s never enough. After I say, write, do there’s always something left lingering, that may have been better. Always, always, always.

You change the song. The dusty bubble gum horizon is gently caressed by soft golden puffs. Life is majestic . And you are a complex conglomerate of cells with the deepest of thought processes and feelings. Weird. But as Voltaire said, If there’s no God it would be necessary to invent him. HE raises the bar.

One step, two steps, three… who’s counting, you look up in the sky and little incandescent dots sparkle magically. There were starsThey burned my eyes.

And they’re dead. Imploded gas clouds. Scientifically sounds so not 19th century romantic. But your heart has premature ventricular contractions whenever a glittery dot scratches the sky. We know them as falling stars. They’re only meteoroids falling into the Earth’s atmosphere and burning up. Just like one falls in love.

 It’s expected for one be mesmerized when you rise you eyes and catch the infinite, even if you know all the scientific answers.
You want to thank someone when nature unfolds in front of you and leaves you speechless and gives you sublime feelings. The gratitude bursts from within you. It’s intrinsic.

We’re tremendous symbolical creatures investing most things with a meaning. Transcendental one or terrestrial.

Volume goes up and the corners of your mouth do too. The sweet perfume of linden impregnates in your nostrils completing the picture like a golden frame.

So good to be alive.

1039698_1457937614427662_992893186_oBe

 

Zîmbetele sunt pomană

mfPBRMu

Scroll-uiam inertă pe Instagram in timp ce-mi lungeam picioarele pe pereti, când am dat peste fotografia aceasta şi m-am oprit. Nu ştiam fotograful sau identitatea persoanelor din poză, ci doar faptul că locaţia este Palestina şi că perimetul de desfăşurare al lor este printre dărăpănături. (Mai apoi am aflat detalii  pe net). Este emoţionantă şi te tulbură, pe tine cel care pufai cerculeţe de fum, stai la o cafea, mijesti ochii la soare de pe bancă sau te afli în orice alt loc în care te simţi confortabil şi în siguranţă. E o fotografie de care mă ruşinez văzând-o printre atâtea imagini blazate şi superficiale.

Imaginea aceasta transpune extraordinar capacitatea de transfigurare a omului.
Un tată își îmbăiază fetița și nepoțica în baia ruinată, a casei lor ruinate, situată într-o Gaza ruinată. Ce poate fi mai sfâşietor pentru un părinte decât să conştientizeze soarta tragică a copiilor şi probabil potenţialitatea celei viitoare. Dar oamenii ăştia rad sub soarele verii! Aş vrea să spun că sunt fericiţi, pentru că pe mine mă fac fericită.

Să credem că este o imagine etică. Știm substratul nenorocit și fondul imaginii, dar în același timp o estetizăm. Un efect, un contrast, o perspectivă. Dar să nu ne întristăm mai apoi după ce zâmbim când bucuria copilelor se furișează prin spațiul virtual. Punctumul de care vorbește Barthes în Camera Luminoasă, detaliul care te “înţeapă” cand privești o fotografie, pentru mine e râsul pur și în același timp, antitetic, improbabilitatea existenței lor actuale. Mă loveşte, mă tulbură acest fapt. Ce fac ei acum? Mai trăiesc? Vor scăpa din acel univers? Așa arata viitorul?


Spiritul nu poate fi încătuşat, căci nu este imaent acestei lumi. Toţi dispunem de aceleaşi resorturi sufleteşti, dar ale unora oxidează nefiind întrebuinţate. Suntem morocănoși si ne desființăm ca energii pozitive creatoare de fiecare dată cand nu ne convine ceva la noi sau la cei din jur. Zîmbetele sunt pomană. Suntem mici arhitetcți care îsi poti construi lumea pe cele mai inalte culmi. Dar razboiul e în launtrul nostru, este nevazut.

large

Unii dintre cei care au patimit sub regimul comunist, studenti, oameni nevinovati, intelectuali de elita inchiși ca detinuti politici au mai putut zambi dupa ani inspaimantatori in infern. Richard Wurmbrand spunea că dacă într-o zi nu poți zâmbi, să nu-ți deschizi prăvălia. Adaptabilitatea ființei umane este excepțională, de la mânuirea paharelor de cristal ale veneţienilor, până la dormitul pe o scândură, nemâncat, torturat într o celulă a Securității.

Putem să speculăm la nesfârșit analizand imaginea, că şi loviți de dezastre  oamenii găsesc declicul interior de a-şi confecționa clipe de fericire, că fotografia e o fabricație, un montaj etc. Dar care e scopul acesteia? Pentru că nu e una ordinară, face parte dintr-un context belic,  la care Occidentul a început să-şi schimbe poziţia de spectator şi începe să devină actant. Nu e doar acolo e și un aici.

Atâta timp cât sentimente nobile se trezesc în noi din somnul cel de veci şi ne motivează să problematizam idei, nu mai este nevoie de nicio justificare.

Florentia

IMG_8563
Daca la 1420, Brunelleschi reuseste sa construiasca asemenea minune de cupola vitruviana, parca iti da nadejdea ca si tu iti poti termina licenta.

IMG_8657

IMG_8517
When you try to pull that Clint Eastwood badass vibe, but all you can think of is coffee.
IMG_8635
Treaba asta asta nu alimenteaza deloc frica, ma simt in siguranta, ca un fetus, safe and sound.

IMG_8667

IMG_8528
I got my eyes on you.
IMG_8573
Cand pare ca zambesti, dar, de fapt, ii spui maica-tii sa focalizeze mai repede ca ti-au inghetat si visele.
IMG_8594
Te gandesti ca era un timp cand oamenii investeau acelasi pathos in detaliu cat si in intreg.

IMG_8595

IMG_8634
David – Michelangelo
IMG_8649
Ponte Vecchio
IMG_8686
Peste drum de Palatul Pitti, cum te duci spre Ponte Vecchio, treci pe langa o cladire in care a locuit, o perioada, scriitorul rus. O placa de marmura ne spune că acolo a căpătat trup prinţul Mîşkin. I fangirled.

IMG_8621 IMG_8626
IMG_8637

Vazute de-a lungul Galeriei Uffizi:

 

IMG_8639 IMG_8641 IMG_8642 IMG_8643

IMG_8664 IMG_8676 IMG_8685