Zîmbetele sunt pomană

mfPBRMu

Scroll-uiam inertă pe Instagram in timp ce-mi lungeam picioarele pe pereti, când am dat peste fotografia aceasta şi m-am oprit. Nu ştiam fotograful sau identitatea persoanelor din poză, ci doar faptul că locaţia este Palestina şi că perimetul de desfăşurare al lor este printre dărăpănături. (Mai apoi am aflat detalii  pe net). Este emoţionantă şi te tulbură, pe tine cel care pufai cerculeţe de fum, stai la o cafea, mijesti ochii la soare de pe bancă sau te afli în orice alt loc în care te simţi confortabil şi în siguranţă. E o fotografie de care mă ruşinez văzând-o printre atâtea imagini blazate şi superficiale.

Imaginea aceasta transpune extraordinar capacitatea de transfigurare a omului.
Un tată își îmbăiază fetița și nepoțica în baia ruinată, a casei lor ruinate, situată într-o Gaza ruinată. Ce poate fi mai sfâşietor pentru un părinte decât să conştientizeze soarta tragică a copiilor şi probabil potenţialitatea celei viitoare. Dar oamenii ăştia rad sub soarele verii! Aş vrea să spun că sunt fericiţi, pentru că pe mine mă fac fericită.

Să credem că este o imagine etică. Știm substratul nenorocit și fondul imaginii, dar în același timp o estetizăm. Un efect, un contrast, o perspectivă. Dar să nu ne întristăm mai apoi după ce zâmbim când bucuria copilelor se furișează prin spațiul virtual. Punctumul de care vorbește Barthes în Camera Luminoasă, detaliul care te “înţeapă” cand privești o fotografie, pentru mine e râsul pur și în același timp, antitetic, improbabilitatea existenței lor actuale. Mă loveşte, mă tulbură acest fapt. Ce fac ei acum? Mai trăiesc? Vor scăpa din acel univers? Așa arata viitorul?


Spiritul nu poate fi încătuşat, căci nu este imaent acestei lumi. Toţi dispunem de aceleaşi resorturi sufleteşti, dar ale unora oxidează nefiind întrebuinţate. Suntem morocănoși si ne desființăm ca energii pozitive creatoare de fiecare dată cand nu ne convine ceva la noi sau la cei din jur. Zîmbetele sunt pomană. Suntem mici arhitetcți care îsi poti construi lumea pe cele mai inalte culmi. Dar razboiul e în launtrul nostru, este nevazut.

large

Unii dintre cei care au patimit sub regimul comunist, studenti, oameni nevinovati, intelectuali de elita inchiși ca detinuti politici au mai putut zambi dupa ani inspaimantatori in infern. Richard Wurmbrand spunea că dacă într-o zi nu poți zâmbi, să nu-ți deschizi prăvălia. Adaptabilitatea ființei umane este excepțională, de la mânuirea paharelor de cristal ale veneţienilor, până la dormitul pe o scândură, nemâncat, torturat într o celulă a Securității.

Putem să speculăm la nesfârșit analizand imaginea, că şi loviți de dezastre  oamenii găsesc declicul interior de a-şi confecționa clipe de fericire, că fotografia e o fabricație, un montaj etc. Dar care e scopul acesteia? Pentru că nu e una ordinară, face parte dintr-un context belic,  la care Occidentul a început să-şi schimbe poziţia de spectator şi începe să devină actant. Nu e doar acolo e și un aici.

Atâta timp cât sentimente nobile se trezesc în noi din somnul cel de veci şi ne motivează să problematizam idei, nu mai este nevoie de nicio justificare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s