Mai trăim și pentru noi?

EPSON MFP image

Zilele trecute m-am întâlnit neprevăzut cu o fostă colegă pe care nu o mai văzusem de trei ani. Discuţia a decurs atât de fluid încât parcă era autonomă şi ştia către ce să se îndrepte. Am vorbit despre dorinţe, locuri, amintiri şi faptul că a hotărât să se lase de facultate şi să înceapă să călătorească timp de cinci ani prin România împreună cu alţi tineri. Prima întrebare a fost: “Şi ce-ţi iese din asta?”. Mai concret: “Ai ce să mănânci? Dar vai, societatea! Ce zice Patriarhul Daniel despre asta? Crezi că e de vină?”. Mi-a zis că se simte împlinită, că experienţa asta i-a întărit caracterul şi că nimic nu se compară cu interacţiunea constantă cu oameni întâlniţi în periplul său. Eşti forţat să comunici, să exprimi idei, să observi viaţa din jur. Încă îi este frică de viitor, are dubii, dar acum e împăcată și bucuroasă pentru că simte că face ceva pentru ea.

Lumea întreabă: “Ce faci?”, adică: “Eşti medic, avocat sau inginer?”. Eu aş zice: “Bine, m-am trezit dimineaţa şi simt că nici azi BOR nu e de vină”. Credem că suntem definiţi de partea pe care o întreprindem la locul de muncă. De acele 6-8 ore pe zi. Pentru că asta trebuie să facem în viaţă, nu? Să învăţăm ceva ce poate nu ne place, că mai apoi să avem bani. Ca şi cum asta e o soluţie pentru pacea interioară, fericirea fiind relativă. Cred că poţi avea doar milisecunde din această trăire sublimă.

Aşadar, suntem la o facultate năzuind spre un job ideal care ne-ar asigura un trai decent, chiar îndestulat. Dar de-a lungul drumului unii au nevoie să muncească, din păcate, în timpul facultăţii să se întreţină. Adică stai şi te gândeşti: “Mă duc la facultate să am un job, dar trebuie să îmi iau un job care mă seacă de puteri, să pot să mă întreţin pentru că altfel o să am un viitor de rahat, dar datorită faptului că nu am timp să învăţ, nu voi putea să am rezultate bune, aşa că e probabil să nu găsesc niciun loc de muncă bun”. Uau.

Ce naiba e cu noi? Nu mai acordăm atenţie sufletului ăstuia care vrea să se manifeste şi minţii care explodează de imaginaţie. Le suprimam. Le refulam.
Eram mici şi aveam o omnipotentă infantilă extraordinară. Ţie îţi plăcea să desenezi, chiar bine, cel puţin asta îţi zicea mama. Dansai prin casă, şi ce mişcări uimitoare aveai. Şi îţi plăcea să scrii atât de mult, îţi plăcea să observi oamenii şi să inventezi poveşti despre ei, iubeai să cânţi la chitara şi nu îţi pasa că nu cânţi în gama potrivită. Construiai lucruşoare, găteai, puneai flori în ghiveci, jucai roluri habar nu am. Tu ştii.

Ţin minte că împreună cu vecinele ne puneam o păturică lângă scara blocului, ne aduceam cariocile şi începeam să desenăm cojile de fistic. Coji de fistic! Nu m-aş mai putea gândi azi la ceva aşa de ingenios.
Pictura, poezia, dragile mele din copilărie, eram prietene la cataramă. Ne vedeam zilnic iar eu mă aruncam la pieptul lor de dor. O perioadă ne-am îndepărtat, am crescut şi mi-am dat seama că e imperativ să portretizezi o anumită masca. Să renunţi la tot ce poţi renunţa pentru a nu fi criticat, de tine sau de alţii. Vorbeam tuturor despre prietenele mele, şi mă întrebau cinic: “Ce s-a întâmplat cu ele?”, nici nu ştiam ce să răspund. Cred că şi lor le era frică, probabil le-au cunoscut.
Nu eram constrânsa de nimic, pentru că nu cunoşteam atunci conceptul de frică. Acum cu ea ne-am însoţit şi parcă totul în jurul nostru intra într-un proces de evanescentă.1457490_1437508003137290_1739491017_n

E fascinant cât de mult contează să fii prezent, să dai atenţie fiinţelor din jurul tău, să îi asculţi, să afli lucruri despre ei. Nimeni nu ne întreabă despre dorinţele noastre tainice, despre talentele noastre, despre creativitate. Suntem numere în ziua de astăzi, nişte statistici. Dar faceţi asta cu următoarea persoană întrebaţi-o: “Alo, tu, ce-ţi place, mă, să faci cu adevărat? Ai vreo pasiune, un obicei interesant? Cum te bucurai în copilărie?”
Printre grilajele reci ale lumii ăsteia tehnologizate şi superficiale există mâini care ne întind ghiduri despre cum să fim creativi, cum să ne urmăm sinele interior, cum să avem curaj să facem ce dorim cu adevărat. Doamne, am ajuns în stadiul în care să ne uităm la tutoriale şi să citim cărţi care să ne spună asta pas cu pas. Mai lipseşte să luăm notiţe.


Dimineaţa râdeam de mine, în timp ce mă uitam la un Ted Talk. Era cred că al zecelea din ultima săptămână. Videoclipuri despre motivaţie, despre cum să îţi învingi fricile, speech-uri susţinute de oameni de altfel, extraordinari pe care îi admir. Am început să citesc şi Big Magic de Elizabeth Gilbert, şi asta chiar a fost o decizie inconştienta. Habar nu aveam că e vorba despre creativitate. Ciudatooo.
Cum am ajuns în stadiul acesta în care să căutăm îndrumători către propria noastră persoană? De ce propovăduim atât de mult ceva care este natural omului? Ce s-a întâmplat cu noi de avem nevoie de mistagogi să ne deschidă calea spre această putere creatoare?

Suntem microcosmosuri cu puteri demiurgice şi noi nu mai ştim asta. Suntem creaţi spre a crea. Vrem tot timpul să imităm perfecţiunea. Credem că ne-am pierdut bagheta magică când noi o avem chiar lângă noi. Ne deculpabilizam spunând că avem prea multe idei, prea multe gânduri din care să alegem, că e prea greu. În momentul ăsta, care este ideea latentă şi acută? Concret ce vrei să faci cel mai mult? În afara să mănânci şi să nu te îngraşi. Sincer acum. Ştii ce vrei cu adevărat? Dacă nu, înseamnă că nu avem nicio scuză precum cea de mai sus. Dacă da, cum îţi îngrijeşti inspiraţia asta? Ea e ca un bebic mic. Ţipă la tine. O bagi sau nu în seamă?large (1)
Majoritatea nu facem asta. Ne e frică. Ideile vin ca nişte fulgere aşteptând să fie primite. Te aşteaptă o zi, doua, un an. După pleacă spre altcineva, nu se milogesc de nimeni. Nu poţi afirma că aia a fost ideea ta, ca şi tu ai avut-o iar alţii ţi-au furat-o, dacă în prima instanţă tu ai izgonit-o. Ne chircim în ungherul ce ne oferă o protecţie artificială și ne continuam rutina. Dar trebuie să te bucuri de ea să o îmbrăţişezi, să colaborezi cu ea de-a lungul drumului. Nu întotdeauna, ai și alte prierități. Dar cînd o faci, e terifiant, anevoios…e magie.

Tu cînd ai făcut ultima dată ceva pentru creativitatea ta?
wpid-zbguajfv5m

Partea a două în curând.: D