Ferească

Io zic că de acuma să dam vina pentru orice pe BOR sau mai degrabă pe Catedrala Mântuirii Neamului. E cel mai sincer. Nu mușcă, nu zbiară, cu siguranță-i ea de vină.
Ți s-a luat curentul? Catedrala Mântuirii Neamului e de vină. Ai picat un examen? Catedrala e iar de vină, a mâncat toți banii Ministerului de Educație.
Ai căzut un cap că ai băut că porcul? Catedrala e de vină!
Când ti se prăbuşeşte avionul, să nu faci o cruce, urlă cît de tâlhari sunt cei din BOR.
De acum când mergeți în Milano și vedeți Duomo sau în Paris la Notre-Dame, fugiți și scuipați, mă, că și alea-s vinovate de toate nenorocirile țărilor. Ipocriților!


Dragul meu Caragiale scria: “Am vorbit acum câtva timp despre un interesant studiu al d-lui Paulhan asupra “prostiei la om”; d-l Paulhan stabileşte, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seamă din pretenţie. Nu mai încape îndoială că un zidar, care se ţine de meseria sa şi nu se amestecă în lucruri pe care nu le poate pricepe, nu se va expune niciodată a fi tratat de prost; din contră, dacă-şi va exercita meseria sa cu conştiinţă şi cu iscusinţă, se va putea cu drept cuvânt spune de dânsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice şi va căuta să le dezlege fără a fi dobândit mai înainte cunoştinţele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l apucă boala pretenţiei, toată lumea va spune despre dânsul că e un <prost>.”

E plin de zidari prosti care-şi dau cu părerea să se afle-n treabă, oameni trişti cu suflete împietrite. Nu vrem sa ascultăm, nu vrem sa cunoaştem. Suntem răi și decăzuţi, caracterizaţi de un individualism abstract atroce care se împrăştie precum acuarelă-n apa. Nu mai avem principii, istorie, virtuţi și ne amăgim cu superficialitate să tragem de timp.
Cum să se manifeste o persoana dacă tu nu vrei să o cunoşti? Cum să te ajute daca nu îi ceri ajutorul? Pe confesiunea cuiva nu urinezi și calci in picioare, e sfânt. Nimeni nu vine la tine sa te îndoctrineze. Nicio oră de religie nu e obligatorie! Există liber arbitru. De aici și toate erorile, cum zicea Descartes. Avem un liber arbitru nelimitat, dat de către Dumnezeu întru cunoaşterea adevărului, dar îndepărtându-ne de flacăra am ajuns prin raţiunea pretins inefabilă la erori. Facultatea de cunoaştere este limitată caci, în colaborare cu voinţa infinită naşte cele mai mari orori.

Sunt binecuvântată datorita educaţiei pe care am primit-o si e împotriva crezului ortodox să-i judec pe ceilalţi. Pur si simplu mi-e milă, cum tineri frumoşi, oameni care sunt deja la miezul vieții se învârt in acelaşi cerc vicios, sufleteste vorbind, in care simt ca totul este lipsit de sens, ca sunt victimele acestui hazard.

Hristos nu-ţi baga credinţa pe gît, de asta aveam capacitatea de a discerne. E obscen sa spui ca eşti constrâns in vreun fel de Biserica. Prin biserica ma refer la dogma creştină si nu la instituție, care e la antipodul celălalt. Ea propăvăduieşte dragostea pentru celalalt, in care noi vedem chipul lui Iisus. Mai bine scrii RIP pe facebook, decît să te rogi. Păi numai aşa putem cere ajutor intru toate. E un har pe care-l primim. E greu să-l iubeşti pe ala care te face idiot, e greu să-l iubeşti pe unul care ţi-a dat un cot in autobuz de ţi-a dislocat umărul, e înfiorător de greu sa iubeşti pe cineva care a cauzat moartea cuiva drag ţie. Suntem neputincioşi in fata răutăţii si a propriilor slăbiciuni.
E uimitor cum sunt promovate și practicate toate tehnicile de meditaţie orientale de către neaoşi care au 2000 de ani in spate care să-i îndrume si sa le ofere soluţia. Mai ok e sa ne punem picioarele după gat si sa ne contopim cu Universul. Da, pare mult mai rezonabil. But that’s not my business.
Am ajuns sa tabuizam orice subiect despre Dumnezeu, sa ne fie ruşine, să-i catalogam pe credincioşi drept habotnici si retrograzi. Ca sunt manipulaţi, ba ca nu-şi trăiesc viaţa, ba că-s pupători de moaşte leneşi sa muncească si aşteaptă miracole.
Creştinismul nu e religia proştilor și a amărâţilor. Biblia e un mit, omenirea e făcută din incest, când au venit îngerii la Lot, de fapt se promova un gang bang. Vai, da’ ce buni suntem de băşcălie, de semenea nişte hermeneuţi extraordinar de competenţi.
Sunt mai câştigaţi copiii care-şi încep experiențele sexuale inca din gimnaziu, pentru ca e corpul lor si fac ce vor cu el. Sunt mai fericiţi cei care arunca flegme ateiste pe o existenta pe care o neaga. Da, mă, sunt cei mai împliniţi si pașnici oameni acum.
Le zici ca tii post, te întreabă cu un surâs sarcastic si grohăitor daca eşti păcătos si de ce îţi pierzi timpul. Pai cum sa nu fiu, omule? Toţi suntem vinovaţi de păcatele noastre si ale tuturor.
Ne e frica sa mărturisim, stam ca nişte căţei plouaţi când se înfiripă o discuţie teologica. Ne e ruşine că suntem botezaţi creştini (fara voinţă noastră, desigur-sarcasm) și fugim de asta ca de ciuma bubonica.
Daca io îți respect necredinţa, respectă-mi si tu credinţa.

“Toleranta creştină nu înseamnă morfinizarea conştiinţei unui neam pentru a nu mai vedea cum îţi bati tu joc de de soarta lui. [..] Ea e omenoasa cu cel omenos, ea e îngăduială fata de cel ticălos in speranţa îndreptării lui. Când insa tu perseverezi diabolic, cu luciditate calculata, in voinţă de a-mi distruge credinţa, in numele căreia te tolerez, ai pierdut dreptul la beneficiul ei. Un creştin care ar tolera distrugerea credinţei lui si a semenilor lui, acela încetează nu sa fie tolerant, ci creştin “ Nichifor Crainic

Ce lume e asta? E jale mare iar noi nici respect nu mai avem pentru nimeni şi nimic.

Să ne ierte şi să ne ferească Dumnezeu!

Advertisements

Social media is not real life

I’ll write in English because I feel more comfortable– there’s something about linguistics when you think in another language. It feels like new doors are opening, that I can indulge in exposing more. That alone may seem contradicting to what I’ll write, but oh well.
I was scrolling through my social media photos, reading my captions, and I felt so fake. It’s so easy to deceive people into thinking you’re this perfect person with this wonderful life. I have pictures in which I seem happy, but you can’t see behind the camera where I was screaming at my mom that she isn’t getting the right angle. Sad, isn’t it?

It’s in our nature to want to be admired and not criticised, but there’s a trick to that– and we’re using the wrong tools to make it happen. How many times have you posted a picture that took several minutes to capture? A time during which you might have been unhappy, and yet you smiled and added a cheerful description of the photograph?
How many times have you thought that’s the “popular” way to act, even though doing so was far from your true persona?
When you look through your Facebook and Instagram pictures, does that character resemble to you? How many times you argued with the one that took your photo for something as superficial as the lighting or the fact that he isn’t the best at taking them? We post to get attention, to feel superior to the one watching. Oblivion is what scares us.
Countless hours behind a device trying to edit a photo, high brand fashion pretending to be affordable, starving and unhappy models-that is what we look up to.Untitled

Promoting materialistic love like a girl holding thousands of roses, snapping shots of branded and absurdly expensive products, or acting to have the best time with a bunch of people that mostly stay on their phones is not real life. Stop comparing your behind the scenes with everyone else’s highlight reel, its so not healthy.
I bet more than half of people who post on the Internet and create this magic vail around their flawless life actually feel insecure. Miserable is the accurate term.

image

Lies upon lies everywhere.

We hear and see this idiom everywhere “Be yourself.” It’s like we are forced to do something we don’t know how to, so we panic.
Who am I?” — That is a question to think about. But to define is to limit, for you cannot name your essence. We can only pose a set of characteristics that are seemingly universal. You can be truthful, loving, and grateful.



Is society to blame for all of this?Is there a social determinism, a nemesis upon us all? I truly reject that idea.It’s not an abstract concept that we should point and incriminate. Us, the ones that fuel this whole never-ending vacuum of personas exposed on the media, are responsible.
We make the society, you, me the individuals, the singularities. It’s easy to play the blame game.” Well, the system is this way. I’m just a victim.”Each and every one of us can be the change, can look, not the cliché “in the mirror,” but really within ourselves.
We want to be ‘this’ and ‘that’ and the next thing we’re the ‘other’ .
We say: “Others have to change.” Or “What will others think?” .There’s always this pronoun in our way – “others.” The others are people, souls just like you. We are the others for others. You see? Not fantastic extraterrestrial creatures, only humans. So why does this need to please, this fear of antipathy, exist?

image

You’ll say the world has been like this since the beginning. Well, I beg to differ.
The humanity has never been so close and yet so far. I mean, we can find out all that we want, but the information is the opposite of truthful.
This is not a rant about how destructive social media is, this are my midnight thoughts when I can’t sleep. You’d think it’s paradoxical because I’m reaching from a social platform. The later its lifeless, it has no power unless someone uses it. And here’s the problem: humans often don’t know how to, or don’t want to use it for the right purposes.
It feels like I’m yelling in an empty house…but I know it echoes.
It’s a shaky and small step, but we are the masters of our own free will and I am positive that a few minds think like me.

We have forgotten parts of ourselves that are real. Our visions,  our fears,  our desires for belonging and togetherness,  our individual creative ideas,  our power of innovation.– Essena O’Neill

I wanna get rid of distractions  and truly invest time and energy in myself.

…in the end I have one question for you: “Do you really care about the image you portray to social-humans?”.

To be continued.

Și la facultate-i frumos

Vineri am făcut cea mai scurtă ședință foto la facultate după seminarul în care am descoperit de ce nu-i e bine lui Confucius în Vaslui. Cinci minute, pac-pac. N-a fost planificată, pur și simplu m-am aciuat printre cadrele Dariei.

Facultatea de Litere din Cluj datează încă din 1581 pe atunci fiind colegiu iezuit. În acord cu structura învăţământului din epocă, philologia era una din artele liberale funţionând ca o ancilla a teologiei. Deci filologia era indispensabilă ca studiu anterior, un fel de propedeutică a oricărei facultăți.

În secolul al XVII-lea, acest colegiu s-a dezvoltat în Academia Claudiopolitană, continuată, în timpul Imperiului habsburgic, de proiectele Mariei Tereza şi de Lyceumul înfiinţat de Iosif al II-lea. În 1872 a luat fiinţă Universitatea maghiară Franz Iosef, în cadrul căreia, sub conducerea lui Hugo von Meltzl, editorul primei reviste de literatură comparată din lume, funcţiona şi un Departament de studii germane.


Nu-i așa că-i cool? Avem și o sală de conferințe, care anterior fusese baie comună, acum cam decrepită, dar neascunzîndu-și anumite părți. Dușurile erau cumva încastrate în perete, iar apa țîșnea din gura unui animal aurit. Tavanul a fost vopsit. Prost de tot. Se întrevăd cateva picturi murale, dar reconstrucția lor e doar mintală. Păcat.

E o clădire cu iz misterios și încăperi de poveste, precum clasa în care este și balconașul acesta. Ochiul de artistă al colegei mele au făcut posibile aceste poze tomnatice.

Enjoy!
IMG_7937

IMG_8017
Să fiți la fel de entuziasmați cînd vă beți cafeaua. Bine, eu sunt excesiv.

IMG_7957 IMG_7969 IMG_8004 IMG_8007

This coffee falls into your stomach, and straightway there is a general commotion. Ideas begin to move like the battalions of the Grand Army of the battlefield, and the battle takes place. Things remembered arrive at full gallop, ensuing to the wind. The light cavalry of comparisons deliver a magnificent deploying charge, the artillery of logic hurry up with their train and ammunition, the shafts of with start up like sharpshooters. Similes arise, the paper is covered with ink; for the struggle commences and is concluded with torrents of black water, just as a battle with powder. ~Honoré de Balzac, “The Pleasures and Pains of Coffee”IMG_8009 IMG_8014-2

Și la facultate-i frumos. Doamne ajută cu licența!wpid-zbguajfv5m

Things I thought as a kid

Și trece trenul copilăriei şi nu se opreşte decât la vămile cerului. – Ionuţ Caragea

Aseară nu puteam să adorm și mi-am amintit (stranie corelație) ce credeam despre lucruri cînd eram mică. Surmenajul deschide porțile inspirației, tîmpeniei și poftei de mîncare. Mă luase o foame de-mi lăcrimau ochii. Și-n tensiunea asta cugetam ce amuzant ar fi sa vă povestesc și vouă. O să înșir aleatoriu cîteva credințe ale minții mele infante de 4-5 ani.Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

  • Credeam că toată lumea se naște în stadiul în care-i vedeam eu i.e adulți, bătrîni sau copii. Nu vă pot explica ce sentimet majestic trăiam cînd îmi aminteam de privilegiul meu, că m-am născut așa de TÎNĂRĂ. Vă imaginați prăbușirea lumii mele piramidale, în care io mă aflam în vîrf, cînd mi-au zis ai mei că o să cresc. Încă sunt în faza de negare.

  • După aflarea dezastruoasei vești, am încercat să o dreg. O să cresc mare…da cît de mare? Și tot începeam să aud: Toți cresc mari”, „ vezi ce mare o să se facă, n-o s-o recunoști”. Un alt gînd sumbru se înfiripa. Menționez că mă raportam exclusiv la înălțime. Păi dacă cresc, și mama, și tata o să facă asta…O SA FIE LUNGANI. Iar momentul decisiv al deznădejdii a fost cînd am văzut un om pe picioroange. Doamne, cu ce-au greșit părinții mei iubiți??!

  • Aveam vise atît de vivide încat intersectam realitatea cu visul. Am avut o săptămînă în care am fost convinsă ca am zburat prin casă. Poate că am zburat. Îmi amintesc și acum vag câteva momente care nu știu în ce stare s-au petrecut.

  • Îi aduceam maică-mii foi pe care înșiram litere la întîmplare, căci credeam că alcătuiesc cuvinte. Mi se parea o bătaie de joc din partea ei cînd îmi explica sfios că nu am alcătuit niciunul. Frustrată că nu-mi înțelege geniul am plecat. După ore asidue de încercări, m-am înfățișat din nou în prezența celei care-mi va decide soarta de literată.

    ”Da mami, uite, ai scris aur“, și mi-a arătat inelul ei. M-am îndreptat victorioasă în cameră gîndind: Îi trebuise atît de mult să-și dea seama de niște cuvinte, pesemne nici ea nu știe sa citească, și-mi zice mie să mai încerc”.

  • Reclamele inexplicite despre absorbante m-au condus la antipodul semnificației lor. Cum să transpiri atît de mult la tălpi și la subraț? În papuci intrau cum mai intrau, dacum se descurcau oamenii cu ele prin bluze?

  • Aveam o vecină care stătea la etajul șase, lîngă mine, dar ea avea vedere spre centru(!). Ei bine, după trei-patru cîntece Andre, mergeam seara pe balcon, iar acolo, granițele dintre viață și moarte se intersectau. Zăream un hotel care avea partea de sus iluminată. Nu știu ce sinapse stranii făceau neuronii mei, căci eram mai mult ca sigură că este Titanicul care se ridică din ocean. Care credeam io ca-i oceanul? De ce nu îmi explica nimeni? De ce am trăit o minciună?

  • Foloseam obsesiv cuvîntul cașto. Totul era cașto. Înghețata la 50 de bani, faptul că mă duceam în vizită la mamaia, că învățasem să merg pe bici sau că pur și simplu știam de cuvîntul cașto. Nici nu-i în dex. Ce avangardistă eram.

  • Iubeam păpușile, cu precădere cea mai mare dintre ele, care era bebica mea. Vă dați seama ce competentă eram ca mamă. Așadar, m-am decis să iau atitudine. Tati mă învățase deja cîteva rugăciuni și-mi spunea că Dumnezeu ne ascultă tot timpul, deci mă asculta și pe mine. În fiecare zi așezam păpușa în colțul camerei și mă întorceam cu spatele la ea și începeam să mă rog să o însuflețească. Ultima mea doleanță rostită printre lacrimi era: Și uite nici nu mă uit să zici că Te văd, și jur că nu mai zic la nimeni, dar dă-i viață. Ei bine, stăteam întoarsă vreun sfert de oră, dar după cum intuiți, maternitatea nu a fost punctul meu forte la 4 ani.Polaroid Picture Frame: https://www.tuxpi.com/photo-effects/photo-paper

  • Societatea mi-a alterat concepția asupra vîrstei de 18 ani. “Atunci ești adult”, ” E o treabă importantă majoratul” etc. Zburînd pe la urechile mele astfel de zvonuri, știam că-i momentul în care puiul își ia zborul, ca-n desenu’ cu Louie. Atunci ai o familie, casă, masă, te realizezi profesional și mai presus de toate ai voie să-ți iei cățel. Adevărul e crud. Bineînțeles, acum am 21 de ani, stau în chirie, n-am labrador și am contracții ventriculare premature cînd mă gîndesc la viitorul meu abscons, ca licențiată în Literatură Universală. E ficțiune, dom‘le!

Uau, recitind ce am scris, eram un copil interesant, ca să nu zic ciudat. Mi se pare fantastic ce se întîmplă în minea unui copil, adulții nu acordă aproape deloc credit acestui fapt. Cei din urmă nu știu cîte poate înțelege un copil, că el își dă seama cînd părinții îl consideră prea mic și prea neștiutor. Și-n chestiunea cea mai dificilă el îi poate da un sfat util, căci el e-n legătură directă cu Absolutul.large (7)

E o lume plină de curaj, vis și mai presus de toate bucurie. Nu se intersectează lumile, e o realitate atotposibilă, în care nu se joacă după convenții, ci e un modus vivendi intrinsec.wpid-zbguajfv5m

Feminitatea și feminismu’

                     Strindberg la sfârşitul secolul al XIX-lea vorbește în prefața piesei de teatru Domnișoara Julie, despre o masculinizare a femeii că efect al unei emancipări de mult dorite.

Semi-femeia este un tip care îşi croieşte acum drumul, vânzându-se pentru putere, ordine, distincţii, diplome, aşa cum mai înainte se vindea pentru bani.

Sexele se hibridizează, iar rezultatul este unul grotesc. Repercusiunile se abat nu asupra imediatului, a exteriorităţii, ci denaturează tocmai sufletul şi spiritul.

Ca femeie, e musai să susţii mişcarea feministă, dar nu aş fi fost nevoită să fac asta dacă anterior acest fapt nu ar fi fost făcut posibil prin denaturarea valorilor. N-ar fi trebuit să existe sub nicio formă. Strigăm sus şi tare pentru drepturile femeii, drepturi care au fost îndesate sub poala unei puteri la care tocmai la asta a lucrat, la minimalizarea sexului feminin.

Acum, având cafeluţa în partea dreaptă şi rumegând avid atâtea idei mărețe, nu pot empatiza, n-am cum, cu femeile secolelor trecute că-s o umilă studentă care nici ea nu știe despre ce vorbește.Nu pot să simt ce fel de oprobrii le erau aduse, cum erau tratate de către societatea patriarhală atunci când îşi făceau loc printre straturile dense de testosteron. Au înfruntat toate pentru a-şi lua înapoi nişte lucruri indispensabile naturii umane.  Dar treptat, sesizăm o degenerescentă acută, care, dealtfel, nu a lipsit nicicând, dar acum e efectul unei cauze muşamalizate.

E o absurditate ca încă să răcneşti de sub stindardul feminismului, cu bandă izolantă pe sâni şi să spui că nu eşti respectată. Ce fel de lume e asta? E o neruşinare crasă pentru posterioritatea în numele căreia, chipurile, luptă. Și pentru străbunele lor. Nici nu-ţi dai seama dacă într-adevăr sunt femei sau dacă mai au un ideal. Unele nici nu ştiu ce să mai facă să mai scoată ochii, poate să ia o ganteră de 50 de kile între dinţi. I-am panicat pe bărbaţii care nu mai ştiau cum să se manifeste în raport cu o astfel de schimbare. Aoleu, astea ne iau meseriile, citesc, studiază, noi cui mă băgam căluşul în gură? Unii au rămas demni , alţii s-au transformat în jumătăţi de oameni. Dostoievski citea George Sand cu admirație*.

Conduita elegantă a intrat într-un proces de evanescență, că de, dacă tot suntem aşa de egali, să fim până la capăt. Mai dăm un pumn în gură muierii, o pupăm după și tot așa. E o linie foarte fină între libertate şi legarea propriului lat de gât. Se confundă egalitatea în drepturi şi posibilităţi cu bărbaţii, cu superioritatea faţă de ei. Femeile au devenit puternice, masculinizate, iar bărbaţii efeminaţi. Normal ca bărbaţii puternici sunt în picaj lejer dacă li se permite şi pot fi înlocuiţi uşor.


Independenţa noastră nu trebuie să fie agresivă, nu trebuie să ne schimbe structura sufletească delicată. Femeie înseamnă împărăteasa dăruitoare. Şi da, hahahihi, ne hlizim, că s-a pulverizat total conceptul şi nu-l mai înţelegem.

E normal să ne lăbarțăm sînii prin urbe și să zbierăm din străfundurile toracelui pe la televizor pentru puturoșenii de idei. Uităm că mahalagismul, impertinența, promiscuitatea nu-s apanajul feminismului. Ce? Să mai fim sensibile, delicate şi ascultătoare? Huo. Păi pentru ce am dat din gura atâtea veacuri? Mai bine să ne luăm la trântă cu flăcăii să ne demonstrăm de ce suntem în stare. Fac ce vreau. Evident că sunt oameni şi oameni, nu la toți le place grișul cu lapte. Io mă refer la universalitatea ideii și la manifestarea ei actuală, nu la individ. Departe de mine gândul să insinuez subminarea  doamnelor. Sigur, acum putem accede la orice funcţie, putem spune orice, face orice (desigur, încă stropite de priviri misogine). Dar oare nu plătim un preţ cam mare?BpUIeWnIYAAzzOW-620x

În femeie germinează virtualitatea unui om nou. În 1881 dramaturgul sus menționat zice astfel despre noul tip de femeie:| din păcate transmite şi generaţiei următoare întregul său cortegiu de mizerie; iar bărbaţii degeneraţi par să prefere, în mod instinctiv, acest tip de femeie, aşa încât ele se înmulţesc, dând naştere unor fiinţe cu sexul nedefinit, pentru care viaţa e un chin dar care, din fericire, dispar; fie pentru că sunt în dezacord cu realitatea, fie din cauza unei izbucniri impetuoase a instinctului refulat, fie, în fine, din cauză că speranţa de a putea să mai cucerească un bărbat ajunge să li se risipească.|

Puterea se găsește în iubire  și-n bunătate, în rest poți să fii oricît de boss vrei.

Pînă atunci, feminismu ca feminismu, da feminitatea?wpid-zbguajfv5m

 

Atitudini epatate

a poza= A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata.       

       Asta ne spune dex-ul. Ei bine, suntem niște narcisiști care-și alimentează cultul personalității măcar o dată pe săptămînă. Mă gîndesc ce-ar fi spus Ceaușescu despre Facebook. Să fi fost oleacă gelos sau leșinat pe canapeaua din Casa Poporului de fericire, datorită diareei de informații virtuale?

      Dacă nu v-ați plictisit încă de Italia, iar o voce, nu schizoidă, îmi spune că da, mai împărtașesc ceva poze. De cele mai multe ori sunt frustrată că mă concentrez mai mult la relizarea fotografiei, setari și toate drăcoveniile, decît la obiectul în sine fotografiat.Dacă nu-mi iese ceva bine mă agit ca o rîmă sub pămînt și scot peri albi oricui e în raza mea de deșertare.

Pierd multe din cauza asta, prezentul de cele mai multe ori. O cale de mijloc trebuie cautată tot timpul și cea mai apropiată cafenea.

Enjoy!


i
Pisa
iii
Montecatini
ioo
Îmi admiram papucii de Dorothy din Oz
iiii
Montecatini și un italian contrariat
io
Eu, gîndindu-mă daca am facut setările ok la DSLR, în San Baronto.
IMG_7523
Vinci
ioana
Iubirea mea de dimineață. Bine, și prînz. Poate cîteodată și de seară?
ion
Bebici cu fundulețe delicate împietriți în Pisa.
ionik
Brelocuri cool de la indieni.
ii
Țineam camera șui.

Un lucru interesant în legatură cu turnul este că, pentru a-i putea menține poziția s-a scos pămînt din partea de N, astfel el rămînînd stabil.

wpid-zbguajfv5m

Sublimul și Nicki Minaj

         cheile-bicazului-1 Traversam cu taică-miu Cheile Bicazului săptamîna trecută și se lăsase dintr-o dată o tăcere profundă în mașină. Ce sentimente îți poate provoca măreția naturii, Doamne, îți lasă un gol în stomac cînd te vezi atît de sfrijit la poalele stîncilor. Nici radioul nu mai zbiară. Delia nu mai e beată, făcea notă discordantă. Un cațel mort pe marginea drumului sfidează esteticul cu pîntecul sfartecat. Ce dinți frumoși are.

Șerpuind printre munți, încă belind ochii pe fereastră, se încheagă între noi o discuție lejeră despre lumea asta mare. Da, lejeră ca elasticu’ de borcane.

Băi tati, stau și mă gîndesc, acum chiar că nu e totul numai ideatic, ci și empiric. Vedem și suntem prezenți în acest happening, în această măreție. Scoatem continuu exclamații, urlăm de fericire ca niște sălbatici(menționez că strigătele lu tata au cu indulgență filială, 30000 Watt), poate că aia-i latența ce trebuie să se manifeste. Stai, că nu ma refer la uga-uga și vin și te mușc de ureche, ma refer la omul ăla a lui Rousseau, ăla în starea naturală, cu sentimentele primare neîntinate.

Ținîndu-l într-o peșteră, fără să vadă soarele, avînd doar lumină, oare cum se manifestă atunci când va ieși și se va izbi de cerul înstelat. Ce trăiri îl vor încerca cînd va vedea munții înveșmîntați cu văgăuni năpădite de muschi sau dezlănțuirea tenebroasă a furtunii? Cred că fel ca noi.”


Rațiunea umană e încă pură în fața acestui Univers, orice om, cu orice condiție se înfioară. David Hume spunea că e nevoie și de o sensibilitate să rezonezi la frumusețea unui lucru. Întradevăr, al unui lucru, al unei unelte făcută de o ființă limitată. Fiecare poate ajusta percepția celuilalt dacă nu se mulțumește cu propria trăire. Io îți zic că îmi plac șoșonii, dar iaca ție nu, și atunci mă oftic și dăi și dăi să te conving că-s fără doar și poate niște șoșoni fantastici. E pur subiectivism totul.

Forma amorfă, dureroasă, teribilă reprezintă natura în forma ei cea mai frustă care depașește cu mult contrafacerile ridicole ale gradinilor nobiliare”. E impact direct și îți zdruncină sufletul. Io cînd am ajuns zilele trecute în Cluj ,am luat-o pe Bisisica (bicicleta mea) și am străbătut straduțele înjurînd cu zîmbetul pe buze bolovanii pietonali de pe pistă. În apărarea mea, eram într-un dubios extaz. Aer rece și curat prin părul meu de amazoană vitează, luminător auriu pe boltă, porumbei cu ale lor creiere mici, toate mă fericeau indirect.

Așadar, așezînd ființa aceea în fața oceanului, iar lîngă avînd orice invenție omenească, o pictură de Jackson Pollock, un karambit sau mai știu io ce, zic că e ușor de premeditat ce-i va umple inima de grandoare. În celelalte nu poate vedea frumusețea sfîșietoare, nu are instrumentele și mijloacele necesare. Suntem învățați de prunci ce e frumosul și cum să ne raportăm la el, deci după, în mare parte avem ceva predefinit în noi, o grilă prin care trecem toate acestea. Cu cît înaintăm în viață și ne orientăm privirea spre alte idealuri acumulăm informații și ne construim gusturi. Pur și simpul ne cizelăm diferite tipuri de sensibilitate. Urîtul se găsește numai în sfera de influență a frumosului, caracterizat astfel de ființa subiectivă.

Mă uit printre pozele făcute în Firenze la Galeria di Uffizi și coroboram cele spuse mai sus cu admirația și amuzamentul provocate de operele de artă de acolo. Îmi amitesc cum mă plimbam printre sculpturi de secol I, II și acestea judecate, interpretate și caregorizate drept urîte sau frumoase. Sartre zicea ca morții sunt pradă celor vii, eu cred că totul este pradă celor vii.

Mă bușise rîsul în fața unora, iar o senescentă îmi arunca priviri, parcă voind să mă articuleze cu o crenguță. Ea nu știa ce procese cognitive se desfășoară în mintea mea, ce asociații grotești, toate mulțumită lui Nicki Minaj.

Involuntar gîndeam, oare ce ar spune dînsa? Cum o inspiră toate acestea?

Așadar, ar fi jignitor din partea mea să nu vă înfățișez contemporaneitatea acestor monumente.

1443969835136
“Hey, you, jump in this ride / It’s real nice, and slippery inside.”
1443969882611
Got some dirt? Brush it off.
12112953_1704005299820891_818391526_o
Gun in my purse, bitch I came dressed to kill
12116350_1704005273154227_1561181234_o
I could be stayin’ alive, but I’m on some dumb shit.
12116253_1704005356487552_711867698_o
If you want it then you better put a ring on it.
1443970088876
Hoes is so crusty, these bitches is my sons And I don’t want custody
1443969923798
My Anaconda don’t want none unless you got buns hun
1443970138788
Yo, hold up, I need my nails done too. What? I got a ding-dong?
1443970164072
I’ve been drinking, I get filthy when that liquor get into me.
1443970265059
No right hand, but I got my left finger.

    

1443970235610
He toss my salad like his name Romaine, and when we done, I make him buy me Balmain

wpid-zbguajfv5m

See you tomorrow with more photos from Italy.